Clasa a V-a lecția 6 - 21 sep 2013

From Algopedia
Jump to navigationJump to search

Rezultatele selecției

În urma testului și a temelor trimise următorii elevi s-au calificat pentru a continua cercul de informatică clasa a V-a:

După testarea elevilor care nu au putut fi prezenți la test vom anunța componența finală a cercurilor.

Felicitări celor calificați! Cei care nu sînteți pe aceaste liste:

  • Nu uitați că faptul că nu v-ați calificat nu înseamnă că nu sînteți buni!
  • Nu mai veniți deocamdată la cerc.
  • Veți avea ocazia să reveniți dacă veți avea rezultate bune la orele de informatică.
  • Dovediți-mi că am greșit neselectîndu-vă și calificați-vă la olimpiada de informatică faza pe municipiu!

Test de selecție

Problema 1: Figura

Întrebare (nu scrieți schemă logică, doar răspundeți!).Care din figurile A, B, C sau D pot fi asamblate folosind primele două figuri din imagine? Răspundeți folosind litera figurii asamblate, de exemplu A.

Puzzle-figura.gif

Problema 2: Simetric

Se citește un număr natural n de patru cifre (nu trebuie să verificați că are patru cifre, sigur are). Să se scrie o schemă logică care să afișeze dacă numărul n este simetric, adică dacă prima lui cifră este egală cu ultima și dacă a doua lui cifră este egală cu penultima. Exemple: 5225 este simetric, 5235 nu este simetric, 8777 nu este simetric, 4004 este simetric. Se va afișa "da" dacă numărul este simetric, "nu" în caz contrar.

Problema 3: Apariții

Se citește un număr natural n și o cifră c. Scrieți o schemă logică care să afișeze de cîte ori apare cifra c în numărul n. Exemple: dacă n=2727175 și c=7 se va afișa 3; dacă n=839989 și c=8 se va afișa 2; dacă n=80234 și c=0 se va afișa 1.

Problema 4: Cuburi

De ziua lui Luca a invitat la el c copii. El vrea să joace un joc cu b cuburi. Pentru aceasta el dă un cub copilului 1, apoi un alt cub copilului 2, si tot așa pînă ce fiecare copil are un cub. Dacă mai are cuburi începe iar să dea cîte un cub copilului 1, apoi copilului 2, și asa mai departe. El se oprește atunci cînd toate cele b cuburi au fost date copiilor. Scrieți o schemă logică care citește c și b și afișează numărul cel mai mare de cuburi primit de un copil. Exemplu: dacă c=17 și b=127 se va afișa 8 (unii copii vor primi 8 cuburi, iar unii vor primi 7 cuburi); dacă c=24 și b=120 se va afișa 5 (toți copii vor primi cîte 5 cuburi).

Problema 5: Dublu

Ana are a mere. Bianca are b mere, iar Corina are c mere. Ele, fiind tari la matematică, se întreabă următorul lucru: dacă luăm fata cu numărul cel mai mic de mere și fata cu numărul cel mai mare de mere și pun merele împreună, oare vor avea mai mult decît dublul celeilalte fete? Scrieți o schemă logică care să le dea răspunsul. Exemple: dacă a=6 b=2 c=8 răspunsul este "nu" deoarece 8+2=10<12=6*2; dacă a=5 b=15 c=9 răspunsul este "da" deoarece 5+15=20>18=2*9.

Problema 6: Lac

Întrebare de logică (fără schemă logică): Te afli într-o barcă pe un lac foarte, foarte mic. Cu tine în barcă se află un bolovan mare și greu. Te uiți bine la nivelul apei lacului, apoi arunci bolovanul în lac. El se duce la fund, apoi apa se liniștește. Te uiți din nou la nivelul lacului. Ce se întîmplă cu nivelul apei? Crește? Scade? Sau rămîne la fel? Justificați răspunsul.

Timp de lucru: 2 ore.