Specificații pentru 4-poker
Acestea sunt specificațiile tehnice pentru Concurs de programe de 4-poker.
Date de intrare
Programul vostru trebuie să citească 20 de linii de la intrarea standard (stdin / cin). Fiecare linie conține descrierea unei cărți prin valoare (9, 10, J, Q, K, A) și culoare (C - treflă (clubs), D - caro (diamonds), H - inimă roșie (hearts), S - inimă neagră (spades)).
Dacă mi-ați trimis un fișier de date, el va sta în același director cu binarul vostru și se va numi userdata.in. Acolo vă puteți stoca orice date precalculate vă ajută.
Date de ieșire
Pentru fiecare linie citită, programul vostru trebuie să tipărească o linie la ieșirea standard (stdout / cout). Linia va conține un număr între 1 și 4 inclusiv, reprezentând coloana pe care jucați cartea primită.
Desigur, nu veți putea citi linii în avans. La concursul propriu-zis, datele de intrare vă vor veni de la un program care nu va tipări o nouă carte până nu o așezați pe cea curentă.
Important: nu uitați să goliți bufferul de ieșire după fiecare linie tipărită. Puteți face aceasta cu fflush(stdout), respectiv (cred) cout.flush().
Exemplu
Pentru pachetul din regulile jocului, datele de intrare și de ieșire ar putea fi:
intrarea standard | ieșirea standard |
---|---|
KD QS 9C JS QC 10H JH QH 10S KS AC AD 9S JD KH 9D QD AH KC AS |
1 2 3 4 2 3 4 1 3 1 2 4 3 4 1 2 2 4 1 3 |